Nu am sa-mi uit copilaria plina de peripetii, de lapticul cald care ma dobora dupa o zi istovitoare de “munca”. Tine-ti minte, noi nu ne jucam, noi mesteream cate ceva si mereu era important . Urmau serile alea dragute cand ascultam povesti, cand  puneam mii de intrebari dupa cateva randuri ascultate. Cand totul in casa mirosea a laptic si a prajituri.

 Cand lumea noastra era doar in jurul blocului, dar era asa mare. Priveam la desene animate si promiteam ca NOI cand o sa fim mari o sa ne uitam numai la desenele alea fantastice. Anii au trecut si am inceput sa exploram gradinile de printre blocuri, la furat de cirese si de alte minunatii, ne strecuram ca eroii nostrii din carti pana la copacel, ne asteptam ca prietenii nostrii sa ne acopere spatele si o faceau. Pe urma impartind prada si uitand de hainele ce candva la inceputul zilei erau poate prea perfect de curate.

 

Iarna cand munceam zile intregi sa construim cazemate si igluri, furam presuri de la vecini pt ornarea si confortul lor. Eram in lumea noastra, era asa de bine, ne credeam cei mai tari pe partiile din parculet , sania noastra era mult mai buna decat a tuturor. Trenuletele si toate jocurile de iarna.  Cand primavara venea si o data cu ea ne credeam ce-i mai tari muschetari, ne duelam zile intregi cu sabii confectionate din brazii de Craciun.  Cum eram atat de dulci si cuminti in ajunul Craciunului, sperand la mai multe cadouri.

Mult mai tarziu in copilarie cand au aparut micutele printese in lumea noastra si pt ca le placeam atat de mult, acceptam sa luam locurile de “cobai” din casele lor minunate, sa gustam din petalele de flori si sa simtim gustul extrordinar de praf de creta( “potiune magica”) Sa ajungem pe post de bolnavi facandu-ne injectii imaginare, sa ajungem sa ne certam intre noi pe diferite personaje din desene animate,din diferite povesti.

Oricum Stietot era cel mai tare!(este vb de un personaj din Habarnam scrisa de Nicolai Noscov) :p

Urmau zilele cand “accidental”ramaneam doar noi cu cate o fata, cand roseam doar la o simpla atingere de mana. Cand le culegeam cate o floare si pe urma discutam ore intregi. Eram cei mai buni prieteni si ajungem la finalul magic, sarutul. Da, micutul print cucerise printesa era in al-IX-lea cer, era in stare sa mute lumea. Ne promiteam sa ramana printesele noastre orice ar fi.

Anii au trecut si  clipele astea de magie nu le mai putem savura decat rareori.Incet incet realizez ce imi lipseste de fapt. Un print, o zana!

 Vreau ca cineva sa primeasca sfaturi, cum sa  fie cel mai bun la “scrima”, la furat de tot felul de fructe “interzise” si mai tarziu sa stie sa cucereasca o fata. Sa fie intelegator dar si hazliu, sa se bucure, sa aiba pasiuni, sa vada lumea, sa fie fericit. Sa-l invat sa fie priceput in toate, sa  dezamorteasca ridurile unor parinti atunci cand sunt depasiti de problemele cotidiene. La randul lui sa ma invete sa fiu copil iar, sa ma bucur zi de zi ca si cum ar fi ultima, sa retraiesc clipele de magie ale copilariei  crescand din nou o data cu el.

Un pusti ca sa-mi aline gandurile negre, un pusti care sa ma innebunesca cu intrebarile alea agasante dar sa recunoastem funny.  Cred ca asta imi lipseste inainte de a fi implinit sufleteste, un bebe, un pusti nazdravan.

 De mici am invatat cum sa ne ascundem greselile, mintind. Am invatat cum sa inventam in cateva cuvinte o scuza credibila.

Tin minte, cum prin clasa a- III-a,  am lipsit doua saptamani de la scoala. Adunasem cateva zile de chiul si in drum spre scoala, de rusine decideam sa mai lipsesc o zi pana cand gaseam o scuza buna. Dupa  2 saptamani, ajung la scoala cu un buchet mare de flori,cu unghiutele taiate si batistuta bine pusa la locul ei, in genul elevului model. Eram pregatit sa infrunt “monstrul”.

-Alin, ce s-a intamplat cu tine? Ai lipsit  aproape doua saptamani!…

-Pai stiti…, am fost la tara, la cules de vie….(chiar credibila  )

-Sa-mi aduci bilet scris. ( de parca puteam sa-i aduc bilet vorbit).

Era o minciuna gogonata, dar uneori, era credibila. In timp, mi-am imbunatatit repertoriul de minciuni si am ajuns sa vand “motive de absenta” pe diferite dulciuri si surprise Turbo (la mare moda pe atunci). Aveam o intreaga filiera pentru care aveam nevoie de un slogan publicitar.  Astfel, am creat un mesaj idiot, dar pentru un intreg trimestru a functionat neasteptat de bine.

Mi-am adus aminte de aceasta zilele trecute, cand am vazut  o reclama la un nou cartier rezidential din Drumul Taberei. Reclama este una obisnuita, dar sloganul este unul de-a dreptul idiot: „Doar cerul deasupra ta”.

 

Gresit! Daca locuiesc la primul etaj, pana la etajul 9, am sigur un vecin  ce asculta manele. “Deasupra ta canta Adrian Minune”; ” Deasupra ta, doar blonda de la Trident” ar fi mult mai reusite si mult mai credibile decat sloganul cu cerul.

Dar cine mai are nevoie de un slogan bun cand stie ca produsul se vinde aproape singur? La fel si eu, in copilarie, reuseam sa “vand”. (hmm ) Nu datorita sloganului, sunt sigur! Acest lucru se intampla pentru ca aveam motive bune pentru cineva care se panica la intrarea in scoala. Cu alte cuvinte, produsul se vinde singur, atunci cand cererea este mare.

 Sunt momente in care fiecare dintre noi are nevoie de liniste sufleteasca. Are nevoie de un loc unde sa se simta in siguranta, sa fie el insusi, un loc unde sa se poata intalni  cu D-zeu.  Acestea sunt locurile unde ne incarcam cu energie pozitiva atat de mult incat sa putem supravietui si sa putem reintra in viata de zi cu zi detasati si plini de sperante de reusita.

Pentru mine, acest loc se afla in apropiere de Brasov, se cheama Zarnesti si este raiul pe pamant. De mic, obisnuiam sa plec impreuna cu prietenii mei in zona Piatra-Craiului, la Zarnesti. Imi aduc aminte cum in diminetile de vara, unii dintre noi reuseam sa ne strecuram in tabara de fete, acolo unde petreceam clipe de neuitat in compania celor pe care le numeam in gluma “zeitele muntilor”. A doua zi le faceam uitate, alagand sa urcam pe munte. Sunt clipe de neuitat , sunt locuri unde prietenii mei au devenit “barbati”cu acte in regula.Nu mi-a ramas doar o amintire de povestit la nepoti, a ramas ceva ce face parte din viata mea, din amintirile mele de copil ce credea ca le cunoaste pe toate.  

De multe ori aleg sa plec in alta parte , avand in vedere ca nu sunt in stare sa dau piept cu cei ce mi-au calauzit copilaria.   Au fost momente in viata in care nu stiam ce drum sa aleg, au fost clipe grele in care am cautat raspunsul in defileul muntilor. L-am gasit ,  intorcandu-ma atat de sigur si plin de viata incat credeam ca pot muta chiar muntii.  Cu  saptamani in urma, am fost acolo pentru raspunsuri.

 Zona “wild”din jurul orasului, a disparut. Acum au aparut vile si pensiuni, ce atunci nu existau. A fost un moment ce parea rupt dintr-un film, a fost revederea cu bunicii mei, muntii. Am cautat raspunsuri si le-am primit, am cautat starea de bine si de liniste si am gasit-o. A fost momentul in care am vorbit deschis cu mine, in care am hotarat sa trec la o noua etapa din viata mea. Sper sa fie pozitiva. 

Nimic nu se compara  cu masivul Piatra Craiului.  Da, ai descoperit draga cititorule,calcaiul lui Ahile pt mine este Zarnesti , masivul Piatra-Craiului…

Zarnesti a fost si ramane pt mine bateria vietii, locul unde ma pot reancarca pt noi lupte.

 PS. In apropiere de Zarnesti, se afla la o distanta nu foarte mare cabana Plaiul Foii. Acolo in aerul curat si in linistea padurii, acompaniat de zgomotul raului, poti lua masa “a la carte” la un pret acesibil. Preferata mea a fost ciorbita de fasole ce se serveste direct in paine. O minunatie!

Sevilla-Steaua 2-1

Min.4 Kanoute, Luis Fabiano 17                    Ov.Petre min 63

Aseara cu totii am privit o echipa romaneasca ce doar in primele 3 minute a aratat ca o echipa mare. Desenati bine in teren, baietii au incercat sa fie cei care detin initiativa. A venit minutul 4 cand Kanoute complet liber, reuseste sa inscrie un gol de zile mari, omul sau Rada, pierdut undeva intre Zapata si atacantul spaniol.Sevilla a accelerat atat cat a trebuit, golul 2 venind absolut firesc parca. O lectie clara de contraatac, o lectie pentru cei cred ca pot ataca leul cu niste vanatori “surzi” si lipsiti de vlaga.

Nimic nu mai aducea aminte de declaratile celor din staff-ul stelist. Echipa nu merge iar pe partea unde a fost propus marele jucator Surdu a fost complet depasita. Pedrazzini, este antrenor asta se vede clar, schimbarile facute de el la pauza au aratat o noua echipa. Dar nici asa sa nu ne facem prea multe vise,  nimic nu mai aduce aminte de echipa de acum 2 ani, care juca mai ales cu sufletul, acum ne bazam pe niste preoti uitati de lume pe muntele Athos, ne bazam pe visele unui patron cioban.

Cine ajunge la muntele Athos poate sa intrebe parerea preotilor de acolo despre Gigi Becali, au aceiasi parerea ca noi toti.

Revenind la meci, nu ne bucuram ca cei din staff, nu am vazut nimic constructiv in atac, am vazut cativa jucatori care sunt depasiti chiar si pentru liga a-I-a dar pt Champions League. Hai sa recunoastem, echipa a fost facut K.O inca din primele 15 minute.

Golul nostru  nu a fost decat un foc de paie, stingandu-se cu mult inainte de a fi aprins. Daca mai poate fi cineva remarcat decat Zapata si Croitoru, de la Steaua nu-l vad decat pe Emeghara, dar si acesta a gresit la golul 2 al spaniolilor neiesind bine la off-side.

Asta e povestea dezolanta a Stelei in meciul de aseara, nu ramane decat sa fim multumiti ca echipa Slaviei este acesibila, avand in vedere ca aseara Arsenal a jucat un meci “amical”, iar cu noi au reusit sa marcheze in minutul 75 intr-un meci ce ne dadea sperante ca putem reusi un egal. . Cu meciul de aseara, la Bucuresti nimeni nu se mai asteapta la un stadion plin. Ne asteptam sa vedem macar in liga lui Mitica o echipa competitiva, ne asteptam sa vedem  echipa facuta doar de antrenorul ei, dar astea sunt doar vise.

Anul 2035.

 Dimineata sunt trezit pe o muzica ambientala, pe un fond sonor ce aduce a Vivaldi. Cafeluta mea iese din perete iar cana imi face cu ochiul, bat din palme si frumos dintr-un sertar apar papuci mei de casa “Lacoste” cu radio. In drum spre baie ascult stirile, dusul relaxant ma imbie sa mai raman acolo, in timp ce pe micutul ecran privesc stirile diminetii. Canuta de cafea a inceput sa zbarnaie, este setata sa ma atentioneze sonor o data la 10 minute ca am uitat de ea. Muzica din camera se schimba pe un ton putin mai vioi, timpul pt serviciu. Costumatia slava domnului nu are niciun gadget, trec la accesorii:

-Ceas( firma neimportanta)- ma ajuta sa stiu daca sunt in intarziere sau nu; este incoirporat si un telefon mobil in el, dispune chiar şi de un aparat foto cu rezoluţie de 176 x 144 pixeli, Bluetooth , precum şi un MP3 player.

 -are setat ca din 24 in 24 de ore sa trimita catre doctorul de familie pulsul meu.

I-pod, face ce face un i-pod dar mai nou nu mai are nevoie de incarcare, pur si simplu se incarca prin rotatie.

Laptop.( are in permanenta internet, prin noua tecnologie)

Piesa de baza telefonul, nelipsitul telefon:  este oficial cel mai subţire telefon 3G cu clapetă din lume, cu o grosime de numai 1,4 milimetri când clapeta este închisă.

are o greutate de 9 de grame, iar bateria rezistă doua luni în stand-by, 1000 de minute în timpul convorbirilor iar în cazul apelulului video durează 850 de minute. Ecranul telefonului utilizează tehnologia OLED iar camera foto are o rezoluţie de 12,3 megapixeli.

Câteva date tehnice:
- procesor 850 MHz
- 128MB RAM
- acelerometru
- ecran sensibil la atingere cu rezoluţie de 320 x 240 pixeli
- 2 porturi USB
- boxe de 2W
- WiFi

Pregatit, cobor  spre parcare, dupa ce initial am transmis prin telecomanda motorului masinii sa fie pregatit de drum. O voce calma ma intampina cu un “Buna dimineata”.

Inainte de plecare vocea im asterne pe bord date tehnice despre masina, ar trebuii sa schimb uleiul, iar presiunea din cauciucuri nu este tocmai buna dar inca ne mai putem deplasa. In masina dispun de :

-Dvd, play-station4, mp3 player , aparat de ras , gps si acest micut copilot ce este setat sa se schimbe in limbaj in functie de starea soferului.

 Sunt absolut sigur ca aceasta e calea pe care firmele producatoare de gadgeturi o urmeaza. 

 Incet incet lumea pe care o stiam noi dispare. Pur si simplu “era noua” incepe sa devina stresanta… Nu mai suport, vreau sa fiu liber, vreau sa am si telefon si cheie la masina si ceas! NU! Nu voi cumpara i-phone pt ca  am realizat ca nu vreau sa devin sclavul a ceva ce deja devine exagerat. Vreau ca ceasul meu sa-mi arate  timpul. Telefonul sa fie telefon si atat!

Cati dintre voi au cautat pe google Kitchen soup? Nu foarte multi cred. Ce m-a frapat pe mine a fost  rezultatul gasit.. Supa, mancarea saracilor. Dupa ingriediente parea asa pana acum 1 an, dar acum se schimba situatia. O banala supa de rosii te costa acum peste 300 mii de lei. Si atunci stai si te gandesti daca se mai poate numi mancarea saracilor.

 

 “A soup kitchen or a bread line is a place where food is offered to the poor for free or at a reasonably low price. Frequently located in lower-income neighborhoods, they are often staffed by volunteer organizations, such as church groups. Soup kitchens sometimes obtain food from a food bank for free or at a low price, because they are considered a charity. The American gangster Al Capone financed a soup kitchen during the Great Depression to improve his image.” –sursa wikipedia.

In perioada interbelica, in Anglia, dar nu numai, se deschid de catre biserici, dar si de catre alte organizatii, aceste cantine cunoscute sub numele de “Soup Kitchen”.Acestea deserveau oamenii saraci in special si personalul in cautare de locuri de munca.

 

Vizitand Europa, am descoperit cu nedumerire ca noi, romanii suntem ciorbarii acestui continent. Dupa perioada razboaielor, lumea a inceput sa evite aceste mancaruri extraordinare. Nu zic ca au disparut cu desavarsire, dar majoritatea restaurantelor te servesc mai degraba cu o salata ca antreu decat cu o obisnuita supa.

 

 Astfel, am inteles de ce lumea fuge de supele si de ciorbitele de care noi, romanii, nu reusim sa ne saturam. Este posibil ca subconstientul sa fi jucat o festa europenilor prin impregnarea mesajului de Kitchen Soup – Supa  a saracilor.

Ca un paradox in America, aceste “cantine” sunt la mare cautare, formandu-se cozi imense la intrari.

Daca aveti o alta explicatie  mai buna, va rog sa ma ajutati…sunt intr-o mare dilema. J

No comment!

In Larnaca, Cipru, undeva ascuns pe o strada laturalnica, un micut restaurant ce aduce aminte de filmele americane clasice, o micuta bijuterie intr-un orasel plin de istorie.

Primul film care imi vine in minte este “Casablanca”. Are ceva din acel aer boem, aerul povestilor de iubire, aerul perioadei interbelice. Anii 40’, 50’ si 60’ sunt aici, dar si o atmosfera mult mai indepartata decat aceste perioade.

In fundatia restaurantului sunt bine ascunse, sub un strat mare de lut, pietrele ce candva aparau castelul din Famagusta. Imperiul Otoman, prin navalirea in insula Afroditei, a dorit sa stearga de pe fata pamantului tot ce insemna acesta fortareata, mandria Famagustei. Pericolul pe care-l prezenta ascunderea acetor pietre, le-a facut sa fie si mai pretioasa pentru ciprioti. De aceea, micutul restaurant a devenit un simbol patriotic viu.

In 1993, Maria Pyrogou, un artist desavarsit, are o idee venita din sufletul sau mare. Astfel, prinde viata acest colt de rai numit Restaurantul 1900. Jurnalistul Marios Dianellos o ajuta si construieste undeva la parter, acolo unde se afla barul de zi, un colt unde poti sa-ti petreci o intreaga dupa-amiaza cu prietenii. Sus, restaurantul iti taie rasuflarea acestui secol si te duce undeva departe.

Numele acestui loc minuntai este strans legat de primul pavaj din Larnaca, ce a fost pus in anul 1900, chiar pe strada din fata acestui restaurant.

Bogata varietate a meniului, ce te intampina, te face sa te gandesti la o armata de bucatari. Dar si aici, Maria, iti rezerva o surpriza, ea fiind singurul bucatar pasionat ce gateste. Cealalta pasiune a ei se regaseste pe peretii restaurantului, care iti dau senzatia ca te afli intr-un muzeu.

Restaurantul are patru camere si o micuta terasa cu numai trei mese, ascunse undeva intre tufele de trandafiri salbatici. Desi ramasa in paragina si fara privelisti deosbite, se poate totusi mandri cu batranul si respectabilul vecin de vis-à-vis, muzeul Pierides.

Din pacate, o noua cladire a bancii cipriote ne scoate din perioada in care ne invita acest restaurant si ne trezeste destul de serios la realitate. Pe terasa ramane, de preferat, sa-ti servesti cafeluta undeva pe inserat, atunci cand nu poti vedea decat acei minunati trandafiri ce emana un miros superb, parca special. In restul timpului, ai de unde alege intre incaperile restaurantului: camera frantuzeasca, unde o poti asculta in liniste pe Edith Piaf, camera italieneasca unde te simti ca acasa, find inconjurat de o atmosfera materna sau camera centrala cea care m-a facut sa ma gandesc la Casablanca.

Aceasta din urma este o camera a artei, plina de romantism, unde poti admira o intreaga colectie de tablouri si expozitii de ceramica, lucrate manul de artisti locali cat si de Maria.

In holul primitor, din care pornesc toate aceste incaperi, se afla o bibloteca variata cu carti de vanzare, carti ce te fac sa ramai pe loc pentru mult timp. Aranjamentul, te face sa te simti in vizita la bunici. Si daca esti atent descoperi printre carti dulceata bunicii, o cafeluta si desigur, ochelarii bunicului.

Barul, este compus in acelsi stil roamntic : o casa de marcat cu clopotel, geniala, si un telefon masiv cu receptorul mare. Toate acestea sunt sunt acolo datorita Mariei Pyrogou si prietenului ei Marios Dianellos si servesc scopului lor, acela de a te invita la meditatie.

Multumesc 1900, m-ai facut sa ma simt printre straini, acasa.

Articol participant la ultima etapa din concurs, pe care il poti vota aici: http://bloggeri.ro/2007/10/08/1900.html